Ce inseamna pentru mine, pe langa faptul ca implinesc 29 de ani?
Se implineste o luna de cand tata a plecat intr-o lume mai buna. Inca nu imi vine sa cred ca noua ni s-a intamplat asta. Daca as fi putut fi avocatul tatalui meu la Judecata de Apoi, i-as fi spus lui Dumnezeu ca tata a facut timp de 64 de ani tot ce a putut pentru binele altora. Printre multe altele, concediile de vara de pe vremea cand inca se mai intra la facultate cu examene extrem de riguroase aveau o perioada a telefoanelor, cand stateam toti 5 plini de emotii asteptand mesaje de genul: ” dom’ profesor, am intrat la informatica! va multumesc!”. La 2 zile dupa trecerea lui in nefiinta, a primit premiul ”Gheorghe Lazar”. Ce pacat ca nu si l-a putut el singur ridica!
Dar mai presus de toate, cea mai mare realizare a lui suntem noi. Ne-a(u) crescut intr-o casa in care cel mai urat cuvant pe care l-am auzit a fost ”naiba”, iar dracu’ era ”aghiutza”, unde n-am asistat niciodata la vreo cearta intre el si mama, unde n-am avut parte absolut niciodata de corectii fizice. Unde inca din clasa a II a simulam olimpiade de matematica, cu supraveghetor, ca sa fim pregatite pentru viitor. Unde mereu pe noptiera de langa pat se gaseau carti din impresionanta biblioteca de care dispunem. Ori unde pe masa din sufragerie gaseam la orice ora o Gheba, un Nastasescu ori gazeta matematica. Unde domneau disciplina si seriozitatea pe fondul dragostei nerostite in cuvinte, dar care emana cu putere in aerul respirat de noi 5. Nu i-am spus niciodata ” te iubesc, tata!”. Dar nici nu cred ca era nevoie.
Intr-una din ultimele mele discutii cu tata mi-a spus: ” taticule, dintre noi 2 tu esti cea mai importanta”. Nu am sa inteleg niciodata de ce a tinut sa o si spuna. Era una dintre legile nescrise ale lui. Noi 3 si mama pe primul plan. Marturii sunt multe: s-au mutat la Valcea dupa o viata traita si construita in Corabia pentru ca eu primisem oferta de la Valcea, si aveam nevoie de ei. Au hotarat sa nu-mi spuna decat 2 luni mai tarziu,atunci cand am mers acasa in vacanta, ca au descoperit boala asta crunta in faza terminala, doar ca sa nu-mi faca si mai multe griji mie, care treceam printr-o amarata problema cu un genunchi. A reusit pana si sa-si amane sfarsitul cu 2 zile. A adunat putinele forte pe care le mai avea pentru momentul vizitei fratilor lui, doar pentru ca mama si Gabriela sa nu fie singure in momentul despartirii. Cata dragoste si cata demnitate!Nu cred ca am sa pot vorbi vreodata despre el la timpul trecut pentru ca e in noi, in tot ceea ce facem, si in tot ceea ce suntem.
Si se implinesc 2 luni de cand ” prieteni” ma sunau si-mi trimiteau mesaje de condoleante. Atunci cand eu eram la Valcea, intre 2 meciuri, langa tata, ajutandu-l si sperand la viata! Sa fi plans sau sa fi ras?! Oricum, sentimentul de greata nu mi-a trecut nici pana in ziua de azi.
Se implinesc 3 zile de cand si unchiul meu s-a stins. Si nu ma pot abtine sa nu spun: ”Doamne!” Nu l-am mai vazut de ani de zile dar imi aduc aminte de vacantele noastre la Timisoara, acolo unde el si verisoarele noastre locuiau si imi dau seama ca e una dintre persoanele care a contribuit la imaginea mea perfecta a copilariei. Odihneste-te in pace, Radu!
Se implinesc 3 ani de cand n-am mai participat la un turneu final cu nationala. O eternitate! Si totusi, parca ieri eram pe podiumul din Rusia, dupa un turneu nebun care ramane unul dintre cele mai incarcate emotional evenimente din viata mea.
Se implineste un an de cand, accidentata fiind, am debutat ca si comentator. Un alt episod atat de drag mie!
Asa ca….o aniversare plina de dor si de durere. Dar… am 2 surori, o mama si cativa(foarte putini) prieteni adevarati care inseamna atat de mult pentru mine. Care ar face orice pentru mine si pentru care as face totul. Si am handbalul. Si ca tot suntem la capitolul aniversari, se implinesc 4 zile de cand ma antrenez fara dureri. Uitasem cum este! Pentru toate astea merita sa(incerc sa) ma bucur de viata la 29 de ani.
P.S. La multi ani, jemela!
cu lacrimi in ochi …fara cuvinte..
te pup si imbratisez cu drag..si urarile peste vreo 2 ore si 27 min:P
Un om cald ce impunea respect. Eu asa l-am cunoscut. Dumnezeu sa-l ierte ! Pe 29 noiembrie s-au implinit 4 ani de cand si eu mi-am pierdut tatal. N-am sa te amagesc (si nici tu sa n-o faci) , spunandu-ti ca o sa treaca timpul si … Nu , o sa fie din ce in ce mai greu … Eu imi gasesc puterea , gandindu-ma ca acolo unde e ii este mai bine. Si asta pentru ca m-a marcat enorm suferinta prin care a trecut inainte de a pleca …
La multi ani si … putere !!!
La multi ani,pasa! Iti multumesc ca m ai lasat sa te cunosc si iti doresc multi ani alaturi si de mine.:*:*
Aku vreau sa i urez si scumpetei. La multi ani, scumpeteeeeeeeeeee!Fericirea, dragostea si sanatatea sa te copleseasca si toate lucrurile bune la voi sa se adune(stiu ca am si io parte alaturi de voi de lucruri fo bune)
ADEVARATA VALOARE VINE INTOTDEAUNA DIN SPATELE UNUI SUFLET MARE,DIN SPATELE UNUI MARE CARACTER!!!LA MULTI ANI,MY LITTLE!!!!SA FI SANATOASA SI IUBITA!!!!
LA MULTI ANI ,MULTA SANATATE ,FERCIRE SI MULT NOROK !!! :*:*:*
HAPPY BIRTHDAY……. from Belgium
Many good things and victories to you
Best wishes,
yvon
Draga Cristina,
La multi ani!… e tare greu sa te bucuri de ziua ta, cand unul dintre parinti a plecat prea devreme de langa tine(voi).
Am citit ce ai scris si am plans, sunt cuvinte din multa dragoste, din inima, cuvinte care nu pot exprima cat de mult l-ai iubit.
Sa_ti dea D-zeu putere sa intelegi de ce?si mai ales sa poti trece cumva, candva, peste acest eveniment tragic.
Succes in cariera! Sanatate!
Te pup, Adriana(mama lui ELa Simonia).
Ce-as putea sa spun si cum sa incep. Inteleg acum “tacerea” ta din ultimul timp, doar rezultatele meciurilor si cam atat; ma gandeam ca acum joci, te antrenezi recuperare si nu mai ai timp, dar tu de fapt sufereai…
Mi-au placut cuvintele tatalui tau: ” taticule, dintre noi 2 tu esti cea mai importanta”. Vei intelege mai bine cand vei avea proprii copii. In “Repetabila povara”, Paunescu descrie foarte bine relatia aceasta parinte-copil:”Cine are parinti, pe pamant nu in gand,/Mai aude si-n somn ochii lumii plangand./Ca am fost, ca n-am fost, ori ca suntem cuminti/Astazi imbatranind, ne e dor de parinti./Ce parinti? Niste oameni acolo, si ei/Care stiu dureros ce suta de lei/De sunt tineri sau nu, dupa actele lor/Nu conteaza deloc, ei albira de dor./Sa le fie copilul c-o treapta ami domn,/Cata munca in plus, si ce chin, cat nesomn./ Cocosati, cocarjati, intr-un ritm infernal/Te intreaba de stii pe vreun sef de spital./Nu-i asa ca te-apuca o mila de tot/Mai cu seama de faptul ca ei nu mai pot?/…Si abia intr-un trist si departe tarziu,/Cand vom sti disperati vesti ce azi nu se stiu,/Vom pricepe de ce fiii uita curand/Si nu vad niciun ochi de pe lume plangand./Si de ce nu e potop pe cuprins,/Desi ploua mereu, desi pururi a nins,/Desi lumea in care parinti am ajuns/ de-o vecie-i mereu zguduita de plans…”
Mi-am pierdut si eu mama in 2000 cand aveam 29 de ani, rapusa de cancer, aceasta boala oribila, care te lasa sa te indoiesti, sa-ti pui intrebari despre sansa de a o invinge , desi in realitate ea nu iti da nicio sansa; o vedeam cum se stinge incet pe picioare, si as fi vrut sa-i dau din forta si vigoarea mea ca sa mai poata trai, dar nu era posibil… Ma rugam lui D-zeu si nu stiam ce sa-i cer: sa o ajute sa ramana in viata, chiar asa chinuindu-se, sau sa-i scurteze suferinta… Ani a
Reiau:
Anii au trecut si durerea nu a trecut in totalitate, doar s-a estompat, raman cu amintirile frumoase si cu familia care imi umple timpul, si stiu ca trecut de jumatatea vietii fiind, copiii mei vor vorbi frumos despre mine spunanad ca le-am fost un parinte bun. Este ca in cantecul lui Emilian Onciu, “Scarile”: “Scarile sunt fel de fel/ Scari spre vis si scari spre tel/ pe-unele cobori urcand/Pe-altele sui coborand/Ani si ani pe cand urcam/Suind vremea, coboram…” Urcam in viata adunand an dupa an, dar de fapt noi coboram incet…
Daca te-am suparat cu vreun comentariu in aceasta perioada, te rog sincer sa ma ierti…
Iar diseara:”Allez les Jaunes!”, cu zambetul pe buze bineinteles…
http://www.trilulilu.ro/hellscream12/70bb3b13e9791d
http://www.youtube.com/watch?v=CFr2-jF7F28
La multi ani, Cristinelu’ drag. :-*
Cine-ar fi crezut ca vor pleca atat de curand unul dupa altul?
Daca doriti sa revedeti, sa reascultati, sa retraiti… Ce dor mi-e sa te aud pe tine si Radu comentand!
http://www.trilulilu.ro/gabireal/f5230130b7650e
Intr-o perioada ca aceasta, in care toata lumea iti da sfaturi si-ti impartaseste din propriile experiente, tu esti singura care intelege adevarata dimensiune a durerii prezente. Chiar daca suna ca un stereotip, in timp durerea se va diminua, dar nu va disparea niciodata. Sa-ti dea Dumnezeu puterea de a trece peste zilele grele si multa sanatate. Numai bine.
Elisei a revenit
unde te asteptam
curand
si pe tine.
Na, ca baturam si Franta. Urmeaza Danemarca?
La multi ani in primul rand draga Cristina!!Te asteptam pe teren.
In legatura cu pierderea suferita cred ca cuvintele sunt de prisos acum, dar iti spun din suflet ca imi pare rau, foarte rau!!!Te pup cu drag si capul sus!!!
LA MULTI ANI draga Cris!!!Iti doresc tot binele din lume,multa sanatate si sa ai parte numai de impliniri!Si sa sti ca de undeva de akolo din cer ,cineva are grija si te vegheaza tot timpul.Ei sunt alaturi de noi,dar nu stiu cat de greu ne este fara ei,durerea ramane vesnic in suflet,doar se mai diminueza o data cu trecerea timpului,dar e bine sa ramanem cu amintirea si vorbele lor frumoase,pupici si fi tare
la multi ani cristina si tot ce iti doresti…imi pare rau sa aud de pierderea suferita si mai ales sa citesc gandurile destul de negative pe care le-ai expus aici….sunt o straina pentru tine dar iti doresc din tot sufletul numai si numai bine,,,,si nu uita ca dumnezeu nu ne da niciodata mai mult decat putem duce…
Draga Cristina,
Imi pare nespus de rau sa aflu despre plecarea domnului Varzaru. Am avut onoarea sa-l am profesor si asteptam cu nerabdare o reuniune si pentru a-l reantalni. Apoi am aflat ca era bolnav… Si desi m-am gandit la dansul in ultimele luni, am refuzat sa cred ca situatia era atat de rea.
Sunt departe de Corabia, dar am convingerea ca tot orasul il regreta nespus, cum cred ca o fac toti cei care l-au cunoscut. A fost un om adevarat, un dascal deosebit si un suflet imens. Punea atat de mult suflet in tot ceea ce facea si parea sa considere orice esec al elevilor si un esec al dansului…Suferea atat de mult daca totul nu era perfect la clasa… Si facea toate aceastea atat de natural, ca pe orice lucru venit din inima…Imi amintesc de sensibilitatea dansului, de vorbele calde si de cum a plans la fel de mult ca noi la ultima ora de matematica din liceu… Cred ca sufletul dansului nu a trait doar 64 de ani, ci mult mai mult, este cu noi toti, generatii intregi pe care ne-a format si ne-a calit, prin exigenta, rugurozitatea si exemplul sau, pentru orice lupta in viata (cunosc pe cineva chiar din prima generatie de elevi a dansului de la o scoala generala, care ii poarta aceeasi amintire). Personal, am incercat sa port cu mine de-a lungul anilor exemplul dansului de pasiune, grija si respect pentru cei din jur.
Fac parte din generatia care trebuia sa treaca examene serioase de admitere la facultate si imi amintesc ca dupa examenul de admitere a venit la mine acasa sa evaluam ce am facut (proba la matematica fusese foarte dificila). Si il avusesem doar profesor la clasa (nu am facut niciodata meditatii), iar pe parinti nu ii cunoastea decat din vedere. …Nici nu stiu daca i-am multumit cum se cuvine.
M-am intrebat unori de-a lungul anilor ce mai face si m-am bucurat nespus sa vad succesele tale, de care am convingerea ca era tare mandru si pe care toti le consideram si succese ale dansului. Da, si cu totii am vazut ce parinte deosebit a fost cand a decis sa se mute din Corabia pentru a fi alaturi de copii si a le oferi posibilitati mai bune de afirmare….Imi amintesc ca ultima data l-am intalnit la inceputul anilor 90, erati cu totii in oras, l-am intrebat ce face si mi-a raspuns “imi plimb fetele”.
M-am bucurat mult sa-l vad in fotografia postata de tine aici si am constatat ca imaginea dansului din memoria mea nu se stersese prea mult. Si probabil ca nu se va intampla.
Imi imaginez ca trebuie sa va fie foarte greu fara dansul si sper ca toate amintirile frumoase pe care le aveti sa va dea puterea sa mergeti mai departe.
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!
Multa putere si tot ce este mai bun pentru tine, mama ta si surorile tale!
Ma opresc la episodul cu tata, pentru ca acolo am fost candva acolo in locul tau si azi inca mai sunt, chiar daca in martie 2009 se implinesc 10 ani. Daca la tine au fost carti de matematica, la mine au fost carti de sport. Printre oamnii care ti-au trimis gresit un mesaj de condoleante sunt si eu, din vina unei vesti eronate. Nu pot decat sa-ti spun ca atunci cand pierzi pe cineva asa, atunci te intrebi: De ce mi s-a intamplat mie? Iti doresc din tot sufletul sa ai Sarbatori fericite, desi niciodata nu vor mai fi la fel…
P.S. E un loc la nationala care te asteapta! Cand vei reveni?
Doar de 2 zile am aflat ca dl Varzaru a murit.Nu-mi vine nici acum sa cred….a fost prof. m eu timp de 1 an….sincere regrete.Era un om plin de viata…nu-mi inchipuiam ca o plece asa devreme!
Te pup, Cristina.