Este traseul pe care azi l-am parcurs a n-a oara. Un drum relativ scurt, de 6 ore din casa romaneasca in casa daneza, dar care ma plictiseste ingrozitor pentru ca trebuie sa stau cuminte lipita de un scaun, asa ca incerc mereu sa-mi gasesc o ocupatie. De dormit nu poate fi vorba, pentru ca mi-e oarecum frica de inaltime, iar cu turbulentele nu ma impac deloc bine. Pe Zelda am abandonat-o rapid, iritata ca nu reusesc sa gasesc a-IV-a harta a marii (cunoscatorii stiu despre ce vorbesc), iar cartea am pus-o din greseala in bagajul de la cala. Tot ce mi-a ramas de facut a fost sa observ. Ciudat cum, cu ochii largi deschisi poti descoperi lucruri pe langa care ai trecut de zeci de ori si din varii motive nu le-ai dat importanta.
Astazi am vazut pentru prima data de sus podul Oresund, cel mai lung pod(si tunel) din lume, care face legatura intre Copenhaga si Malmo. 16 km de imaginatie si munca fantastica, ce pleaca de pe uscat si se continua in adancul marii. Pentru mine cred ca e mai placuta strabaterea terestra a podului decat observarea lui de sus, desi atunci, la volanul masinii, m-a incercat un usor sentiment de claustrofobie. Tot azi am remarcat pentru prima data existenta in avion a locurilor pentru persoanele cu handicap locomotor, desi sunt convinsa ca au existat de la primul meu drum pe traseul acesta.
Un alt lucru interesant observat de mine a fost prezenta in aeroportul din Copenhaga a ”tatilor de duminica”, asa cum imi place mie sa-i numesc. Sunt la moda in Danemarca. Aici cuplurile in general pun perpetuarea speciei mai presus de legalizarea relatiei. Multi dintre acestia ajung sa se desparta, din diverse motive. Astfel ca cei mici sunt prinsi mereu pe drumurile dintre parinti. 3 tatici si-au imbarcat copiii la aceeasi cursa interna pe care urma sa o parcurg si eu(piticii nu depaseau varsta de 6 ani). La capatul celalalt al drumului, o mamica a izbucnit in lacrimi cand cel mic, in naivitatea copilariei, a refuzat sa o imbratiseze. Cata nefericire!
In cursa interna am avut parte de 2 alte momente interesante. Mai degraba 2 intalniri. Prima cu o stewardesa care, spre finalul zborului, m-a intrebat intr-o daneza pura daca nu cumva joc handbal si daca nu vin din Romania. I-am raspuns amabil ca asa este. ”Si eu!”, imi raspunde ea in romaneste. Imi pare rau ca nu m-a abordat mai devreme, as fi avut timp sa aflu si mai mult decat ca e stabilita de 9 ani in Copenhaga. Poate as fi putut afla si de ce avea ochii atat de tristi! Cea de-a doua intalnire a fost cu imaginea lui Wilbek, ce zambea de pe paginile unui ziar. Am ramas din interviul sau cu 2 replici foarte tari: ” adevaratul succes este cand invingi asupra propriei tale persoane” si ” barbatii, sau baietii din ziua de astazi sunt mult mai nesiguri decat femeile”. Il cred pe cuvant, a lucrat cu ambele parti. Abia astept sa ajung la avansati in ceea ce priveste limba daneza, ca sa pot citi cartea sa, pe care mi-am cumparat-o de la aparitie: ” Tro på dig selv” ( Crezi in tine!-dupa propria-mi traducere). Se spune ca dupa aparitia cartii respective, Joachim Boldsen a scris si el o carte, facand pariu cu Wilbek ca scrierea lui se va vinde mai bine. Desi are un titlu interesant: ” Vorbind sincer” , pe mine nu reuseste sa ma faca deloc curioasa. Oricat de sincer ar vorbi, pentru mine ramane acelasi om care spunea despre femei ca in general nu pot nimic , iar in handbal nu pot sa sara si nu pot avea finalizari spectaculoase. Sotia sa i-a daruit in urma cu ceva vreme o fetita. Nu cred ca va ajunge vreodata handbalista! Cel putin asa sper, pentru linistea ei sufleteasca!
Asa s-au scurs destul de repede orele unui drum care ma readuce la 90 de minute de bicicleta, sala de forta sau bazin. Cel putin pentru moment…
nu mi se pare asa de mult 6 ore…:).eu am zburat anul trecut 18 ore dus pana la Lima(cam departe..daaa)si tot 28 la intors cu o escala la amsterdam si nu m-am plictisit deloc…:),ce-i drept ca nu mi-e frica de avion asa cum pe multi i-am auzit,si cand au auzit cat trebe sa zbor,au zis ca sunt “nebuna”ei nu ar rezista…….am citit,am observat si eu pe toata lumea….eram incepatoare era prima data cnad zburam cu avionul..:cand am mers am mers pe ziua, a fost mai bine m-am imprietenit cu niste germani(bine ca stiau engleza,ca la germana sunt out..:)si tot am povestit ca nici nu am stiut cum a trecut timpul si m-am vazut intr-o insula aproape de Aruba…in Bonaire unde am facut inca o escala pt.alimentare,am stat vreo 45minute,dar cand am coborat din avion am crezut ca pic jos cat de tare era soarele..si numai la o distanta mica se vedea plaja..:0 imi venea sa raman acolo,nu mai stia nimeni pe unde sunt.dar civilizat mi-am continuat zborul pana la Lima.Cand am venit a fost mai rau ca am venit pe noapte….toata lumea durmea,”sforaiau”unii..:)si eu nu pot sa dorm nici pe masina,pe avion ce o fi cat ar fi zborul(15mii km) sau drumul de lung,am avut noroc si de data asta ca era boeing777 si aveam acces la muzica,stiri,internet,filme…era display la fiecare scaun..altfel era greu….sa aud ’sforaielile”unora…asa mi-am pus castile pe urechi and let’s go to fly”…:)…in final a fost o experienta extraordinara,am vazut Machu Pichu..cristina daca vrei sa ramai uimita de ceva merita sa incerci sa vezi asa ceva..e absolut incredibil ce e acolo nu degeaba e printre minunile lumiiii..iti zis sincer asta…..in rest america latina e fascinanta,oamenii foaret primitori,jos palaria…Lima inccredibila.nu e mai putin adevarat ca am vazut si parti mai putin frumoase,saracie,cartiere in lima dezastruoase,transportul local in lima dezastruos…:)oameni foarte saraci,oameni care traiesc din ce vand pe strazi(mancare,fructe,sucuri,obiecte de artizanat specifice,etc.dar din tot sincer am ramas doar cu ce a fost frumos in Lima,si alte orase in care am fost…pt. ca intr-adevar m-au impresionat oameni cat de calzi sunt…e o experienta pe care as repeta-o oricand as mai avea posibilitatea.ce bine ar fi sa mai fie…:)…LIMA LIMON!!!!
ai dat interviu ptr click ? mi se pare ca majoritatea datelor sunt luate de pe site.
cve:care date?….
Recomandare.cristina cand ai ceva timp liber incearca www.conquiztador.ro.daca nu cumva stii deja de site….e un joc cu intrebari de cultura generala din absolut toate domeniile.bfata…:)
www.conquiztador.ro
Cristina, scriai si pe 365, ca vrei sa te faci ziarista, sau te bate gandu.Eu iti spun, parere personala;FA-TE!nu o spun pt a te face sa te simti bine sau mai stiu io ce, dar chiar imi place cum scrii.
p.s. te-am visat azi noapte.Venisesi la Oradea la meciurile de calificare la Olimpiada…poate vii si mi se indeplinste visu’!
am auzit si eu aseara ca vor fi meciurile fetelor la Oradea,nici ca se putea mai bine..sunt din Oradea.stau la 2pasi nu mai mult cred de sala sporturilor ANTONIO ALEXE,si nu am pierdut nici un meci de ce o fi el.. handbal, basket etcc.o alegere foarte buna.atmosfera o sa fie super faina.acum bine ca s-au pus si tribunele jos toate…sala arata ca si in occident,poate cu mici exceptii.daca vei putea veni Cristina,nu stiu ce program vei avea tu la club….dar daca vei putea vinooo,ai multi fani in Oradea.
Am toata stima pentru cei care au antrenat si fete si baieti. La urma urmei handbalul e un joc cu regulile lui, teoria ramane teorie, jocul e in teren. L-am revazut pe Lajos Mocsai, cel care a castigat europenele din Romania cu nationala feminina, pe banca baietilor de la Veszprem. Antrenorul (imi scapa numele), care a fost cu nationala de baieti a Ungariei in Norvegia, este acum pe banca fetelor de la Debrecen. Se poate. La noi doar Cornel Otelea a incercat un astfel de experiment.
Imi pare tare rau de micutii care trebuie sa faca naveta intre parinti. Daca familia, celula de baza a societatii umane, e bolnava, atunci societatea cum e?