Astazi am avut intalnire cu noul fizioterapeut al echipei. Desi nu-si incepe treaba in regim full time decat din martie, clubul a ajuns, la insistentele mele, la o intelegere cu el sa aibe grija de mine si de recuperarea mea incepand de azi. O discutie de 2 ore in care am vorbit despre situatia mea, am evaluat-o si am inteles ca cel mai important e sa am rabdare. Ca o rana pe cartilaj cere timp, si perioada de recuperare difera de la un organism la altul. Ca dupa 3 luni si 3 saptamani(atat cat am implinit ieri de la operatie) e mult prea devreme sa ma pot gandi la teren. Ida Bjorndalen a stat pentru o astfel de operatie 11 luni, Kari Ann Henriksen 9 luni, Ghionea 8 luni si ceva, sau Radoi 5 luni. Si exemplele pot continua.
Pentru inceput(sau pentru moment) sunt nevoita sa renunt la alergari. Si la tot ce imi provoaca disconfort mare in genunchi. Imi raman la dispozitie insuportabila bicicleta si apa, unde pot antrena conditia fizica. Si sala de forta pentru a-mi intari organismul. Ideea fizioterapeutului este sa ma pregatesc intens, pentru ca, in momentul in care genunchiul imi da ok-ul, sa fiu pregatita dpdv fizic 100% pentru teren. Poate insemna o luna, 2 , 5 sau 9…Nu exista garantie pentru astfel de accidentare. Asta e situatia. N-am incotro. N-am rabdare, n-am avut niciodata, cu atat mai mult acum, dar o sa o gasesc io pe undeva. Daca nu, o cumpar. Cu bani grei, numai sa o pot avea.
Se spune ca Dumnezeu nu-ti da niciodata mai mult decat poti duce. Hmmm! Inseamna ca eu sunt o persoana extrem de rezistenta si puternica.
Un proverb chinezesc spune:”Cel ce se grăbeşte, greşeşte la fel de mult ca cel ce vine prea târziu”. E greu să ai răbdare, ar fi bine să o poţi găsi de cumpărat undeva, dar nu o vei găsi. Răbdarea, ca şi alte calităţi,se cultivă. Înţeleg că îţi făcusei planuri de recuperare, când ai să reintri etc., iar acum trebuie să le revizuieşti. Un alt proverb, biblic, spune că “o speranţă amânată îmbolnăveşte inima.” Străduieşte-te să vezi partea bună din ce se întâmplă. Ţi-aş recomanda filmul Real Madrid-la pelicula, nu este cine ştie ce film, un fel de documentar amestecat cu artistic; acolo este prezentat Ronaldo care şi el a avut o accidentare urâtă la genunchi pe când evolua la Inter. El îşi povesteşte experienţa şi spune ceva de genul: “trebuia să iau fiecare zi aşa cum era, neştiind dacă o să îmi revin dau nu, pt. că nimeni nu mai avusese un asemenea accident, mergeam la sala de recuperare şi mă gândeam dacă voi mai juca vreodată sau nu…” Puţini îi mai dădeau şanse să joace la nivel înalt. A revenit însă şi a contribuit decisiv la succesul Braziliei la CM din Coreea şi Japonia din 2002.
Îmi place ultima frază şi concluzia corectă pe care ai tras-o. Dumnezeu nu permite să se întâmple decât ceea ce putem suporta.
Voi încheia cu o cugetare: “Viaţa poate fi înţeleasă privind în trecut, dar merită trăită doar privind înainte”
Curaj Cristina, ceva îmi spune că mai ai multe de zis pe extrema dreaptă! Şi dacă nu mai ai răbdare, treci la îndelungă răbdare!